Pentru cei care nu știu prea multe despre asta, Israel a fost reînființat ca țară în 1948.

ISTANBUL 1899: IMPERIUL OTOMAN
În 1899 o delegație condusă de un tip numit Herzl s-a dus la Sultanul Imperiului Otoman pentru a cumpăra pământ pentru viitoarea țară a evreilor în zona Palestinei de astăzi. În acea vreme Palestina era sub stăpânire otomană. Se pare că cei doi nu s-au înțeles. 20 de ani mai târziu imperiul otoman nu mai exista.

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, IMPERIUL BRITANIC
Ulterior, Imperiul Britanic a susținut înființarea statului evreu. La puțin timp după asta primul război mondial a fost câștigat de alianța formată de francezi, ruși și britanici (Antanta). Britanicii au dus-o destul de bine între războaie.

Se pare că puțin mai târziu Imperiul Britanic și-a declinat susținerea pentru înființarea statului Israel. La vreo 20 de ani după momentul ăsta întregul imperiu Britanic nu mai era chiar imperiu.

CÂNDVA DUPA 1940, NEMȚII ȘI CU HITLER
Din ce se vehiculează la nivel mondial holocaustul n-a fost plăcut deloc pentru evrei. Timp de multe zeci de ani (până în 1989) Germania a fost împărțită în două.

STATELE UNITE
În ultimii 60 de ani cel mai activ susținător a statului Israel au fost Statele Unite ale Americii. Se pare că tot în ultimii 60 de ani au devenit prima economie la nivel mondial, au avut de toate pentru toți și au luat de la toți de toate. Sunt curios ce se va întâmpla când SUA nu va mai susține Israel-ul.

LOGICA DIN SPATELE DEDUCȚIEI

În Geneza, Dumnezeu se adresează lui Avraam după cum urmează:

1. Domnul zisese lui Avram: "Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata.

2. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvanta; iti voi face un nume mare si vei fi o binecuvantare.

3. Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine.

x

O ce veste minunată
În Betleem ni s-arată
Că s-a născut trup
Trup din Duhul Sfânt
Fecioara curată.

Că la Betleem Maria
Săvârșind călătoria
In sărac lăcaș
Lâng-acel oraș
A născut pe Mesia.

Pe Fiul cel din vecie,
Ce L-a trimis Tatăl mie
Sa se nască si sa crească
Sa ne mântuiască

URĂRILE
Doresc tuturor să întâmpine Crăciunul cu puțin optimism, câteva gânduri de bine și cel puțin o frântură de bucurie. Nu vreau să scriu mai mult, pentru că mesajele lungi și pompoase, trimise prin email sau sms, sunt rareori citite. După primul an de criză e greu să țopăi de fericire, judecând după faptul că în 2010 se vor vedea efectele crizei din 2009.

CULTURA GENERALĂ
Ceea ce noi sărbătorim prin Crăciun e tocmai o zi de naștere: cea a lui Iisus Hristos, în urma căruia s-a întemeiat creștinismul. Venirea lui Iisus Hristos în lume, la fel ca și moartea,

a fost făcută printr-o umilință extremă. Într-un staul mic, la o margine de sat, înconjurat de animalele celor care poposiseră la han.

Conform Bibliei, de-a lungul timpului, înainte de Iisus Hristos, Dumnezeu a trimis zeci de profeți. Între nașterea lui Iisus Hristos și ultimul profet care L-a precedat a fost o perioadă de 400 de ani. Patru sute de ani în care Dumnezeu a lăsat oamenii să trăiască în propriul lor incubator, fără a transmite ceva nou despre ce trebuie să facă mai departe. Patru sute de ani înseamnă cam 5 generații, îndeajuns de mult încât obiceiurile să se schimbe sau să se transmită doar parțial.

EL A VENIT CA SĂ ADUCĂ PACEA
Se spune despre El că a venit să aducă pacea în lume. Astăzi, însă, aproape nicăieri nu mai este proclamată această pace. Mă refer în special la semnificația diluată a Crăciunului. Astăzi, pronunțarea lui Iisus Hristos produce cutremur și repulsie în sufletele multor oameni. Uneori nu mai există timp pentru religiozitate, alteori cei care aduc asta în prim plan sunt considerați fanatici chiar dacă o spun o singură dată într-o discuție.

Drept urmare, Iisus Hristos a venit să aducă pacea în inima celor care dau atenție acestei păci. Ca o mărturie personală, pot spune că Biblia e plină de comori și merită citită chiar și de cei care o resping în totalitate. Măcar cartea Provorbe.

CHRISTmas-ul a devenit X-mas
Christmas-ul a devenit X-mas. Să vă spun puțin despre această prescurtăre, cu dublă semnificație.

• SEMNIFICAȚIA 1, pentru creștini: În bisericile catolice, evanghelice și neo-evanghelice există un semn folosit în vremea primilor creștini care e compus din 2 litere suprapuse: Heron (transcris ca si X) și ro (cerculețul cu o coadă în jos). Sunt primele litere din cuvântul Hristos. Drept urmare, fiind prigoniți, creștini foloseau acest semn sau un pește pentru a se identifica fără a fi recunoscuți de autorități.
• SEMNIFICAȚIA 2, pentru necreștini: Pe de cealaltă parte, X-ul respectiv nu are semnificație pentru musulmani, budiști, atei ș.a. Drept urmare, pot considera X-mas-ul o sărbătoare națională, destinată și lor, în care vor face cadouri și se vor bucura de timpul liber.

Crăciun fericit, pace și multă bucurie în toată această perioadă!

Ce stiu eu despre saptamana mare?

- denumita si Saptamana Patimilor, e o saptamana din an in care ne amintim de suferintele prin care a fost trecut Iisus Hristos inainte de a fi rasignit si a invia.
- incepe imediat dupa/odata cu Duminica Floriilor. Duminica Floriilor e acea duminica in care Isus a intrat triumfal in Ierusalim, calare pe un magarus. Locuitorii orasului au intins pe jos flori si ramuri de salcie pentru a crea un “covor” regal, pe care noul Imparat sa fie primit.

- intr-una din zilele acelei saptamani (miercuri, joi sau vineri, in functie de teologul care sustine fiecare varianta) Iisus Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani. S-a rugat pentru ucenici si s-a rugat pentru El insusi. A fost acea clipa grea, ilustrata destul de bine in Passion of the Christ, in care Iisus ii cere lui Dumnezeu “sa inlature paharul acesta de la El”, incheind cu “faca-se voia Ta”. In tot acest rastimp ucenicii si-au dovedit neputinta fizica: ca si multi dintre noi astazi, nu au putut sa-si tina trupul treaz pentru rugaciune.

- A avut loc Cina cea de Taina, care trezeste si astazi mii de controverse. Codul lui DaVinci, Codul spart al lui DaVinci, tablouri originale si tablouri corectate. In cursul acestei cine Domnul Iisus si-a luat la revedere de la ucenici si a prevestit ce urma sa se intample. Se dovedeste ca nici cele mai strasnice cuvinte (“Doamne, eu nu te voi trada niciodata!”) sunt absolut inutile fara sprijin de Sus.- Iuda s-a inteles cu cei de la Templu pentru a-L trada pe Iisus si a spune garzilor templului unde va fi El aproape singur. De ce a fost nevoie de tradarea asta? Din mai multe motive, dar contextual vorbind… nimeni nu avea curajul sa-L aresteze decat intr-un context restrans. Avea sprijinul multora si nu putea fi invinuit de chestiuni minore. Era nevoie de o tradare, de o gasire a lui intr-un context favorabil celor ce-i stateau impotriva. Celebra fraza “Iuda, cu un sarut…?” ramane si astazi in istorie.
-  Tot in aceasta saptamana Iisus a fost rastignit, perdeaua de la templu s-a rupt, pamantul s-a cutremurat. Au fost rostite si binecunoscutele cuvinte “Eli, Eli, Lama Sabactani”. Pot fi traduse, iarasi, in functie de teolog si traducator, “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit?” sau “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, cat de mult M-ai proslavit!”

Istoric vorbind, s-au intamplat mai multe si cel mai probabil ca o citire a Bibliei va clarifica lucrurile mult mai bine decat mine.

Ce cred eu despre saptamana mare?

- e un moment care ne aminteste de contrastul intre ceea ce se intampla in ochii nostri si ceea ce vede Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos a intrat in Ierusalim ca un Rege, fiind admirat si inaltat de toti cei prezenti. Era asteptat un rege care sa elibereze poporul de taxe, de rautate, de o judecata necuviincioasa si altele destul de importante. Toti cei ce au intins flori pe jos erau convinsi de asta. Dar Domul Iisus a plans. A plans din cauza starii generale a cetatii. A plans din cauza necredintei si a prostei intelegeri. Toata lumea se bucura, El a plans. A plans uitandu-se la acei oameni care-L asteptau pentru motive gresite. Se naste aici o interbare: cand noi facem un pas, o miscare pe care o consideram potrivita, Dumnezeu priveste la noi cu lacrimi sau cu bucurie? Starea noastra il bucura sau il intristeaza pe Dumnezeu? Ideea nu-mi apartine, ci a fost promovata in predica de duminica a bisericii pe care o frecventez.
- e un eveniment care oscileaza intre bucurie si tristete. Multi vad in Saptamana Mare o saptamana de chin. Si asta a fost. Dar in perspectiva mea ar trebui sa fie o saptamana care ar trebui sa ne dea ocazia sa meditam. Sa fim cicaliti cu intrebarea: cum priveste Dumnezeu la mine atunci cand se apropie de “orasul”/”universul” meu? De acel Ierusalim al meu, pe care-l construiesc zi de zi. Si poate sa priveasca la fel cum a privit Ierusalimul de atunci: cu tristete. Pe de alta parte, lasand putin tristetea in umbra, trebuie sa ne bucuram de ceea ce cunoastem: totul a fost atent pregatit. Saptamana Mare trebuia sa existe, pentru ca toata teologia crestinismului sa ramana in picioare. Stim astazi ca Iisus a inviat si saptamana pe care o comemoram zilele astea a fost un mijloc pentru ca omenirea sa fie reabilitata. E clar ca lucrul asta necesita o aprofundare a teologiei pentru ca toata povestea sa fie incheiata cu lux de amanunte.

Revenind, nu cred c-ar fi deloc rau ca in saptamana curenta se ne amintim de tot ce s-a intamplat si sa judecam in cunostina de cauza ceea ce a fost odata, ceea ce exista chiar acum si ceea ce se va produce in viitor. Suna filozofic, dar nu e.

Sarbatori fericite!

Imaginati-va putin situatia parinte-fiu din ambele perspective. Presupunem o analiza scurta a urmatoarelor fapte:

- incepem cu o mama si o fiica
- fiica ajunge la adolescenta, trece cu bine de perioada asta complicata
- fiica face 20 de ani si incepe sa se razvrateasca impotriva sistemului, impotriva familiei.. cam ceea ce sociologia ar numi comportament deviant
- fiica nu o mai considera pe mama un model, gaseste alte modele in societate
- fiica face fel si fel de fapte care pe mama o intristeaza
- mama ii spune ca greseste, fiica nu baga de seama nimic
- fiica se indeparteaza si mai mult de mama, se imprieteneste cu un tip dubios, incepe sa se imbete, sa cheltuiasca bani in nestire, sa traiasca in cel mai mizer mod cu putinta
- mama iarasi ii spune ca greseste, fiica o considera demodata
- v-ati plictisit pana aici? nu mai e mult
- mama se intristeaza mult in sinea ei, dar nu poate face nimic. E fiica ei, nu se poate indeparta de ea. Pur si simplu o mama nu are de ales. In politica, il trantesti pe subordonatul tau. La locul de munca, te desparti cat mai amiabil cu putinta si ii urezi de bine printre dinti. Daca o relatie in doi nu merge bine, te desparti si mergi mai departe. Dar o mama nu poate face nimic din toate astea. Balivernele cu dezmostenirea, cu ura dintre mama si fiica nu formeaza cazul pe care-l analizez. Mama poate doar sa se intristeze, sa i se rupa sufletul in doua. La fel si tatal, la fel si orice alta ruda care te-a crescut, care-a fost alaturi de tine.

Acum transpunem aceeasi poveste. Fiica are o sora. Sora e, teoretic, integrata in societate: are un sot, urmeaza studii superioare, reuseste sa-si castige singura banii de trai. Ce poate face sora? Iarasi, nimic. Au crescut impreuna. Legatura de sange, legatura de crestere, e puternica. Dar sora nu-si poate lega sora, mama nu-si poate lega fiica, nu o mai poate schimba dupa varsta de 20 de ani. Acolo doar evenimentele mai pot face ceva. Cazul in sine poate fi considerat pierdut.

Cam astea-s relatiile familiale. Dar sa continui…

Presupunem ca Dumnezeu nu poate decat sa “creeze” oamenii. Presupunem ca a lasat pamantul asta sa functioneze dupa o lege a naturii si singura lui menire a fost sa creeze un sistem. Pana aici, toate bune si frumoase: pornim de la premiza ca exista Dumnezeu (asta pentru carcotasii care nu cred nici partea asta) si ca Dumnezeu a creat omul.

Apoi presupunem ca misiunea Lui s-a incheiat aici. Nu pentru ca n-ar putea mai mult, ci pentru ca si-a autoimpus acest lucru. Repet, asta nu e o perspectiva biblica, ba chiar nu e o perspectiva a unei religii pe care s-o cunosc (exista totusi o orientare religioasa care considera ca Dumnezeu doar a creat lumea si a lasat-o sa se guverneze singura in baza unor legi initiale).

Sa vedem ce face creatia Lui: pai ucide, uraste, barfeste, ponegreste, se razvrateste si multe alte verbe dintre cele mai placute. Dumnezeul neputincios sta si se uita. Despre Dumnezeul biblic aflam ca se mahneste la ceea ce vede pe pamant, in sufletele noastre, in stilul nostru de a trai si gresi. Dar sa ne amintim ca Dumnezeul despre care vorbesc doar se uita si se intristeaza vazand cum evolueaza fiinta careia i-a dat nastere. Ca si mama de mai sus, Dumnezeu pare neputincios: nu schimba creierul omului, dar face tot posibilul pentru a-i deschide o portita. Nu intra in contact direct cu noi ca sa spuna ceva. Nu ne bate direct, ci gaseste metode de a ne mustrului. Dar, intr-un final, daca nu ar interveni deloc, nu s-ar asemana atat de mult cu mama de mai devreme? S-ar intrista, vazand ca fiinta pe care Insusi a creat-o ajunge usor la esec.

Crestinismul vorbeste despre frati, surori, fii si fiice. Nu e o trasatura a  baptismului, nici a ortodxismului, ci o trasatura comuna a cultelor crestine. Izvoraste din modul in care relationau primii crestini, izvoraste din faptul ca Dumnezeu ne-a numit fii de Dumnezeu in Biblie, izvoraste din faptul ca Isus Hristos ne-a numit frati, prieteni si ne-a legat in felul asta de El. Pana aici, nimic nou. De nu ma crede cineva, ii gasesc cateva versete care sa intareasca cele spuse. Dar nu pe asta vreau sa ma concentrez.

Ati observat cu totii ca “Dumnezeu intarzie sa apara”, dupa cum spun unii. Sau ca Dumnezeu nu apare la stiri, cum spune Vama Veche. Nu intru in problematica liberului arbitru ca nu se iese de-acolo. Dar Dumnezeu e atotputernic, si totusi poate fi considerat neputnicios uitandu-se la modul in care ne manifestam. Dumnezeul asta, atotputernic, e impresionant de rabdator cand priveste la evolutia negativa a fiecaruia pe care l-a “nasit”. Neputinta e un fel de rabdare in cazul Dumnezeului biblic, dar tristetea pe care I-o cauzam seamana cu a unei legaturi mama-fiica in care lucrurile evolueaza gresit.

Mai tot serviciul a continuat in spiritul familial. Dan Mitrofan impreuna cu unul dintre copii lui au cantat o cantare al carei nume imi scapa. In orice caz, cantarea a fost deosebita, cu atat mai mult cu cat tanarul de cativa anisori din fata, sub emotia momentului, s-a descurcat de minune.

Am urmarit si un filmulet care poate fi considerat mai mult sau mai putin relevant, in functie de dimensiunea ochiului critic. Filmuletul vorbeste despre o familie care traieste viata la ferma si se axeaza mult pe vremea secerisului. Vremea secerisului este des amintita in Biblie de catre Hristos. L-as povesti aici, dar o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte. Mai bine il nimeriti voi candva.

Predica a fost tinuta de George Verzea si pasajul de baza face referire la femeia samariteanca din Evanghelia dupa Ioan, capitolul 4. Imi place mult capitolul asta pentru ca pe baza lui se pot face argumentatii apologetice si se pot dezvolta idei pentru diverse predici. Nu vreau sa ies din linia pe care George Verzea a urmat-o si tocmai de aceea voi reveni cu o “revizie” asupra acestui post. Pentru a doua oara mi-am uitat notitele in Matizel.

In schimb, iata pasajul la care puteti medita pana revin eu cu informatiile:

1 Domnul a aflat ca Fariseii au auzit ca El face si boteaza mai multi ucenici decit Ioan.
2 Insa Isus nu boteza El insus, ci ucenicii Lui.
3 Atunci a parasit Iudea, si S-a intors in Galilea.
4 Fiindca trebuia sa treaca prin Samaria,
5 a ajuns linga o cetate din tinutul Samariei, numita Sihar, aproape de ogorul, pe care-l daduse Iacov fiului sau Iosif.
6 Acolo se afla fintina lui Iacov. Isus, ostenit de calatorie, sedea linga fintina. Era cam pe la ceasul al saselea.
7 A venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Da-Mi sa beau”, i-a zis Isus.
8 Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate sa cumpere de ale mincarii.
9 Femeia Samariteanca I-a zis: Cum Tu, Iudeu, ceri sa bei dela mine, femeie Samariteanca?” – Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu Samaritenii.
10 – Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau! tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie.”
11 Doamne”, I-a zis femeia, n-ai cu ce sa scoti apa, si fintina aste adinca; de unde ai putea sa ai dar aceasta apa vie?
12 Esti Tu oare mai mare decit parintele nostru Iacov, care ne-a dat fintina aceasta, si a baut din ea el insus si feciorii lui si vitele lui?”
13 Isus i-a raspuns: Oricui bea din apa aceasta, ii va fi iaras sete.
14 Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete; ba inca apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface in el intr-un izvor de apa, care va tisni in viata vecinica.”
15 Doamne”, I-a zis femeia, da-mi aceasta apa, ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pina aici sa scot.”
16 Du-te”, i-a zis Isus, de cheama pe barbatul tau, si vino aici”.
17 Femeia I-a raspuns: N-am barbat.” Isus i-a zis: Bine ai zis ca n-ai barbat.
18 Pentruca cinci barbati ai avut; si acela, pe care-l ai acum, nu-ti este barbat. Aici ai spus adevarul.”
19 Doamne”, I-a zis femeia, vad ca esti prooroc.
20 Parintii nostri s-au inchinat pe muntele acesta; si voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa se inchine oamenii.”
21 Femeie”, i-a zis Isus, crede-Ma ca vine ceasul cind nu va veti inchina Tatalui, nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim.
22 Voi va inchinati la ce nu cunoasteti; noi ne inchinam la ce cunoastem, caci Mintuirea vine dela Iudei.
23 Dar vine ceasul, si acum a si venit, cind inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal.
24 Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar.”
25 stiu”, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesia, (caruia I se zise Hristos); cind va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile.”
26 Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela.”

Pasajul de la care a pornit desfăşurarea ideilor se află in epistola lui Iacov la capitolul 1.

Iacov 1:
9.       Iar fratele cel smerit să se laude întru înălţimea sa,
10.     Şi cel bogat întru smerenia sa, pentru că va trece ca floarea ierbii.
11.     Căci a răsărit soarele arzător şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale.

Iată şi câteva din ideile prezentate, împreună cu mici adăugiri personale:

- Epistola lui Iacov este o epistola adresată bisericii (prin biserică înţelegându-se mulţimea tuturor creştinilor), încheind armonios invăţătura despre mântuire
- În descursul vieţii fiecare dintre noi trece prin încercări şi probleme, iar efectul acestora depinde de modul în care le abordăm. Printr-o abordare greşită şi prin lipsă de înţelepciune, încercările menite să ne întărească se pot transforma în eşecuri.
- ispita cu care se confruntă cel sărac (versetul 9) este dată de dezvinovăţirea pentru lipsa de dărnicie şi invidia faţă de cei mai înstăriţi.
- pentru bogat (versetul 10) apar două tendinţe neplăcute: prima, aceea de a se considera important, fără a conştientiza că până şi cea mai mică avuţie vine de la Dumnezeu; a doua, tendinţa de a-i dispreţui pe cei din altă clasă socială.

Atât bogaţii cât şi săracii sunt în atenţia lui Dumnezeu şi li se oferă provocarea de a-şi construi un caracter puternic. Bogaţii trebuie să înveţe să trăiască smerit iar săracii să trăiască mulţumiţi cu ceea ce au. Starea prin care trece fiecare e mult mai puţin importantă decât dorinţa lui Dumnezeu de a zidi în fiecare un caracter sfânt.

Indiferent de modul în care pot fi categorizaţi: bogaţi, săraci, educaţi, needucaţi, patroni sau agajaţi, Dumnezeu vorbeşte despre ei ca despre un tot format în Biserică. Viaţa veşnică nu este dată doar unora, ci tuturora celor care fac voia lui Dumnezeu. Ca şi biserică, Dumnezeu cheamă oamenii la a lucra împreună indiferent de clasa socială din care fac parte. E foarte uşoară alunecarea spre a-ţi dori doar predici elevate şi doar prezenţa celor ca şi tine în jurul tău. Dar viziunea lui Dumnezeu e diferită. Mediul creştin este acela în care bogatul nu este tratat mai bine doar pentru că este bogat şi săracul poate găsi înţelegere şi sprijin. Până la urmă, marea bogăţie a amândouăra este prezenţa lui Dumnezeu în viaţă lor.

O seara plăcută în continuare!

1. Am avut invitati “speciali”. Ami si Crista, celebrul duo al mediului evanghelic, au cantat cateva piese avand la baza texte care au implinit zeci de ani. În bisericile baptiste se cântă mult împreună cu biserica şi un grup de închinare sau o anumită persoană “conduce” biserica în cântare. Cântările sunt cântări de laudă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu şi de multe ori se bazează pe texte din Biblie. Mi-am dat seama ca, daca am canta zi de zi acel gen de piese vechi (cu parabole, epitete, cuvinte mai rar folosite de multime), coeficientul general de inteligenta ar creste. Melodiile au fost dragute si bine conturate. Am aflat cu stupoare ca cele doua fete au venit cu doar 25 de albume in Iuliu Valaori, albume care au disparut cat ai zice un peste si trei paini. Cred ca nu stiau despre aviditatea bucurestenilor de a cumpara absolut tot.

2. La biserica, duminica de duminica, la ora 08:30 se intalnesc o parte din barbati pentru rugaciune. Fratele Eftimescu (frate e apelativul folosit pentru definirea membrilor aceleiasi congregatii - cred ca l-ati auzit de nenumarate ori pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in mesajele de Paste si Craciun, incepand cu “Iubiti frati si surori“), a rugat biserica să încurajeze şi participarea tinerilor la aceste întâlniri de rugăciune. Se pare că cel mai tânăr bărbat activ la aceste întâlniri este chiar fratele Eftimescu, la frageda vârstă de 53 de anişori. Pastorul Emanuel Dejeu a promis ca va face apelul si la al doilea serviciu, citandu-l îndeaproape pe fratele Eftimescu: de la “am vrea să vedem şi generaţia tânără, băieţi de 18-20 de ani, împreună cu noi” la “se doreşte o infuzie de energie” . Oricum, cred că în viitorul apropiat voi ajunge şi eu acolo.

3. Fosta Ligia Hârlea, actuala Ligia Pleşa, împreună cu Ciprian şi alţi 4-5 tineri, au adus bisericii un salut-cântare: “În întuneric Tu ai coborât“, varianta vestică.

Imi cer iertare şi cititorilor şi participanţilor daca au mai fost momente importante şi eu le omit. Pot fi scrise totusi în comentariile articolului.

Predica
Vestea buna e ca a fost o predica complexa. Vestea proasta e ca mi-am uitat notitele în maşină şi nu o să scriu decât câteva lucruri din amintiri. Predicatorul a fost Octavian Baban, cel care cu ceva timp în urmă a vorbit despre Comunicarea nonverbala. Pasajul este Tit 2, de la versetul 1 la versetul 15. Epistola lui Pavel către Tit, un Timotei al Cretei, dă sfaturi despre comportamentul sfânt pe care ar trebui să-l aibă toţi cei care se numesc creştini. Sfaturile sunt împărţite în categorii: pentru liderii spirituali, pentru tineri, pentru bătrâni şi pentru angajaţi. Nu voi enunţa tot ce am notat din predică pentru a nu strica surpriza pe care o vor avea alţii ce vor auzi (şi vizualiza) predica fratelui Baban. Zic “şi vizualiza” pentru că, pentru prima dată el şi-a pregătit toată predica pe slide-uri. N-aş zice că au fost reţinute mai mult de 10% din cele de pe-acolo, dar pasajul de mai jos împreună cu ce a simţit fiecare pe moment pot să aducă o schimbare. Nu e nevoie nici să enumăr eu care au fost sfaturile pentru fiecare categorie, pentru că totul e foarte clar în rândurile din pasajul ce urmează.

Două idei esenţiale:
- cel care aprinde sufletul unei biserici trebuie să fie Dumnezeu. Nu e sănătos ca bisericile să se formeze în jurul ideilor unui om sau în jurul talentelor acestuia, pentru că, citez, transformăm biserica într-o paradă a celor ami buni.
- liderii trebuie să fie “fără cusur” în vorbire pentru a nu fi dispreţuiţi. În alte cuvinte, este recomandat ca învăţătura acestora să fie sănătoasă, să aibă la bază o teologie corectă şi să dea dovadă de o capacitate coerentă şi de admirat în exprimare.

Concuzia generală este că un comportament sfânt aduce vindecare în societate. Creta acelor zile poate fi considerată similară cu ceea ce se întâmplă astăzi în jurul nostru. E posibil să revin cu amănunte (doar cele mai picante), după ce fac o analiză a notiţelor.

Cam atât pentru moment! Pofta buna!

Iata si pasajul din Biblie (Tit, capitolul 2)
1. Dar tu grăieşte cele ce se cuvin învăţăturii sănătoase.  
2. Bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare;  
3. Bătrânele de asemenea să aibă, în înfăţişare, sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să înveţe de bine,  
4. Ca să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii,  
5. Şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.  
6. Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătaţi.  
7. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă,  
8. Cuvânt sănătos şi fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi.  
9. Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine-plăcute, neîntorcându-le vorba,  
10. Să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credinţă, ca să facă de cinste întru toate învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu.  
11. Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor,  
12. Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie;  
13. Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus,  
14. Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune.  
15. Acestea grăieşte, îndeamnă şi mustră cu toată tăria. Nimeni să nu te dispreţuiască.

Din pacate timpul a trecut si nu pot sa va spun cine a predicat, ci doar ce. Nu stiu nici pasajul care a fost la baza predicii, pentru ca memoria mea s-a incarcat cu alte nebunii. Dar va expun scurt ideile care mi-au placut.

Pentru prima data am auzit o explicatie logica in privinta nevoii de Hrisos. Mai exact, pentru a ajunge in Rai si a te bucura de prezenta lui Dumnezeu acolo, e nevoie sa faci voia Lui aici. Si vine intrebarea: ce inseamna voia Lui? Multi ne nastem cu ideea ca Dumnezeu vrea sa fim mai buni. Si poate ca incercam sa fim. Dar voia lui Dumnezeu poate fi manifestata prin mii de alte feluri: a o lua la stanga cand ai de ales intre dreapta si stanga, a ajuta pe cineva cand te grabesti sa ajungi in alta parte, a renunta la ceva la care tu tii foarte mult. Voia lui Dumnezeu pentru fiecare tine de multe ori de decizii. Iar noi, ca si oameni, se pare ca nu putem lua decizii bune, constant, decat prin prezenta a ceva divin in noi. Altfel, avem tendinta sa calcam stramb chiar de nu am vrea asta. Si aici vine necesitatea de a avea pe Hristos alaturi: caci alaturi de El situatia se schimba, si prin El totul poate fi biruit. Si uite asa devine putin mai logic ceea ce multi o spun ca o poezie: voia lui Dumnezeu este sa crezi in Fiul Sau. Pentru fiecare fraza din paragraful curent cred ca as putea expune vreo 3-4 versete biblice, dar nu vreau sa scriu post-uri de zeci de pagini.

In rest, ce pot sa va mai spun? A fost multa rugaciune. Multi oameni care s-au rugat si au multumit lui Dumnezeu pentru ceea ce se intampla in viata lor. Nu am stat prea mult sa analizez daca rugaciunile sunt automatisme sau nu, ci doar am incercat sa vad ce are Dumnezeu de comnunicat in acel loc, in acel moment.

Asa cum se obisnuieste in bisericile crestine dupa evanghelie, cina s-a luat si duminica aceasta. Pentru cei care nu provin din mediul neoprotestant, prin cina se intelege mancarea unei mici bucati de paine si “degustarea” a vreo 10 ml de vin care, impreuna, sunt un simbol care ne reaminteste de Cina cea de Taina. Ca si idee, este asemanatoare cu impartasirea din Biserica ortodoxa, prin aceeasi paine si vin. In privinta semnificatiei exista divergente serioase, dar nu vreau sa patrund mai adanc in ele. Iata si cateva versete biblice care stau la baza acestui fapt, ca sa nu se creeaze impresia ca cineva a luat-o razna.

Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi; aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea.» (I Cor 11:23-24).

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni…Toţi împreună erau nelipsiţi dela templu în fiecare zi, frângeau pâinea în case, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. (Faptele Apostolilor, 2:24-26)

Cam atat pentru moment. Seara am fost pe drum spre Bucuresti, dar, desi am auzit cate ceva despre predica de la Valaori, prefer sa nu fiu a treia gura care spune ceva.

Predica a fost tinuta de pastorul Octavian Baban .  Mesajul intitulat, cred eu, “Comunicarea nonverbala” s-a bazat pe mesajul din 1 Petru, capitolul 3, de la versetul 1 la versetul 8. Subiectul a fost sensibil, pentru ca s-a invartit in jurul relatiei barbat-femeie, a comunicarii pe care acestia o au unul cu altul si a mesajului transmis in exterior. E drept ca e usor sa observi un cuplu care se cearta, fara a-i auzi sau fara a-i vedea vorbind. Se simte in modul in care se relationeaza unul la celalalt. Sintagma “vas mai slab”, folosita in Biblie pentru a descrie modul in care ar trebui barbatii sa priveasca femeile pentru a le ingriji cu sensibilitate trebuie expusa cu mare atentie. La fel ca si subiectul “supunerii”, pot exista reticiente in a intelege viziunea divina asupra ideii. Dar o sa revin candva si cu o “explicatie” personala.

S-a vorbit mult despre ceea ce incercam sa transmitem prin hainele noastre sau prin bijuteriile pe care le vedem in jurul nostru, dar si despre faptul ca e mult mai important omul dinlauntru – caracterul care se formeaza si nu poate fi ascuns.

Iata si pasajul cu pricina:

1 PETRU

1. Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,
2. când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.
3. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4. ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
5. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor;
6. ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.
7. Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.
8. Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.

In final: daca sunt oameni care au fost acolo, au intrat aici si au citit, si au simtit ca am omis chestiuni importante, ii rog sa scrie comentarii. Totodata, sunt convins ca Dumnezeu vorbeste diferit oamenilor in timpul unei predici, fiecare fiind atins acolo unde El stabileste. Ar fi interesant de vazut mai multe perspective.

Cel care a predicat, Emanuel Dejeu, are si el blog. Ideea in jurul careia s-a axat mesajul porneste din Evanghelia dupa Matei, capitolul 6, primele 18 versete. Pe scurt, s-au incadrat cele 3 elemente descrise : darnicia, rugaciunea si postul sub aceeasi “umbrela”. Umbrela la care s-a facut referire este jerfa pe care orice credincios trebuie sa o faca pentru a primi rasplata de dupa intrarea in rai.

Ceea ce am retinut cel mai mult e consemnat mai jos:
Versetele 2, 5 si 16: Referindu-se la cei care sunt darnici, postesc si se roaga doar pentru a fi vazuti de ceilalti, este scris “Adevarat iti spun ca si-au luat rasplata“. Intr-adevar, asa cum a fost spus si astazi in mesaj, majoritatea lucrurilor pe care le facem pentru a ne creste popularitatea si a fi vazuti mai buni de catre oameni primesc imediat “beneficii”. Poti sa fii darnic doar pentru a crea impresia ca esti un om bun la suflet, poti sa te rogi doar pentru a crea impresia ca esti altfel decat ceilalti. Poti sa postesti pentru a face impresie buna in fata unei fete pocaite. Si intr-adevar atunci iti primesti “rasplata”: castigi admiratia celor din jurul tau si esti vazut altfel in ochii lor, urmand sa primesti ulterior beneficii. Totusi, e tragic atunci cand cei din jur isi dau seama ca ai incercat sa inseli. Caderea in sine e mult mai mare.

In contrast cu ce am scris mai sus vin mesajele din acelasi pasaj: “si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati” sau “sa nu stie stanga de ce face dreapta“. Intr-adevar, atunci cand nu exista altcineva sa-ti rasplateasca – atunci cand rugaciunea (comunicarea) este facuta doar intre tine si Dumnezeu, atunci cand oferi ceva cuiva fara a te umfla in pene si a astepta ceva in schimb sau atunci cand dedici o zi de post lui Dumnezeu, nu exista altcineva care sa-ti ofere ceva in schimb – cu exceptia Lui.

Mesajul a fost mai lung si mai amplu, dar nu planuiesc sa scriu sute de linii aici. Voi scrie in general doar ceea ce am retinut eu cel mai mult.

Am avut in vizita un frate plecat de peste 30 de ani in Statele Unite, un fost membru al bisericii noastre (sau poate ca a fost si pastor), un “soarece de biblioteca” dupa cum el insusi s-a intitulat. Un om cult, cu o dictie uimitoare, care la varsta de 73 de ani ne-a prezentat intr-un mesaj scurt si foarte coerent faptul ca viziunea lui Dumnezeu pentru lumea aceasta este Biserica si ca singurul motiv pentru care El tine lumea sub protectie este formarea si intarirea acesteia.

Planuiesc ca ceea ce voi scrie sa fie o scurta trecere in revista a celor intamplate in cadrul serviciilor divine (slujbelor), insotite de opinii personale pe seama subiectului.

In cazul in care nu specific altfel, majoritatea evenimentelor religioase la care fac referire se vor desfasura in una si aceeasi locatie, mentionata in link-ul extern de mai sus.