România, draga mea: Țara deșertică versus Iarba verde de acasă, partea I – Ipoteza

De 3 ani de zile merg cu mașina zi după zi. Nu sunt neamț să fac 50.000 de km pe an și de-abia am făcut 60.000 în 3 ani. Totuși, aspectul ăsta e neimportant.

Am încercat să intru într-o oarecare normalitate (și nu m-am dat înca bătut). Presupunând probabil că mă aflu în alt oraș, am luat bicicleta și am făcut vreo 15-20 de km într-o zi.

Mersul cu bicicleta. Am avut probleme cu șoferii? Nu. Am avut probleme cu pietonii? Nu. Probleme cu traficul? Nu. Cu gropile? Da, dar nu destul încât să mă scoată din sărite. Dacă am fost așa de mulțumit, atunci ce am de spus aici în scris? Praful, oameni buni. Am înghițit, pe parcursul câtorva ore, kilograme de praf. Dacă nu mă credeți, vă rog să faceți experimentul ăsta pe propriile pieli.

Mașinile deșertice. Astăzi am lăsat mașina acasă și am mers la Kaufland să iau trei lulele sau surcele. E un soare frumos afară, copacii au înverzit, atmosfera e numai bună pentru plimbat. Dar, cum vederea se sătura de copăcei și floricele prin Floreasca, m-am uitat spre mașini: Toate, absolut toate, parcă veneau de undeva din deșert. Dungi de praf și nisip erau peste ele și arătau oribil. Mă gândeam la filmulețele din Irak, unde e absolut normal să ai așa ceva.

Pantofii, prin oraș. Experiment. Se ia o pereche de pantofi, se dă frumos cu cremă, se curăță lună și se iese în cea mai curată zonă a Bucureștiului. După câteva ore de mers subiectul se întoarce acasă. Cel care face experimentul poate observa cum pantoful s-a transformat în cameleon.

Aerul de zi cu zi. Am fost acum o săptămâna la Dârza, în jud. Dâmbovița. E un sat rezonabil, la vreo 25 de km de București, în care casele noi s-au înălțat mai ceva ca ciupercile. Ca să ajungi acolo traversezi Mogoșoaia și Buftea, două localități cu renume. Ghiciți ce: pe la ora 5 se vedea, în aer, un strat atât de gros de praf încât vizibilitatea la condus era redusă.

Trotuarele din sate. Cine merge prin sate mai des observă că noi, în patria dragă, nu prea avem trotuare. În cel mai fericit caz e ceva care delimitează șoseaua. Problema e că și acel ceva e format din argilă care pe timp de ploaie creează bălți, iar pe timp frumos creează praf.

Curațenia. E nevoie să facem des curățenie în casă nu pentru că noi murdărim, ci pentru că de niciunde se așterne ditamai stratul de praf.

Să termin cu ipoteza, pentru că altfel aș putea să scriu prea mult despre asta. Trecem la concluzie: nouă nu ne pasă.

Concluzia, pe larg, în post-ul următor.

Post din serie România, draga mea. Post-ul anterior: Introducere