Gripa – file de poveste
Da, am și eu așa ceva. După cum vă spuneam, mi-am dus un prieten la spital pentru că se simțea rău.
Luni am plecat la munte. Nimic special, vreme frumoasă, eu înfofolit. Am dormit peste noapte la o cabană iar a doua zi m-am trezit înțepenit. În vreo 2-3 ore spatele a început să-și revină. Pe la ora 1 primele semne de temperatură confirmată încep să apară. Ajung la București pe la 5, trag un pui de somn până pe la 8. Pe la 11 noaptea, înainte de culcare, am făcut încă un test și rezultatul a fost zdrobitor: 39 grade Celsius. Am încercat leacuri băbești – picioarele în apă rece cu oțet, un prosop de oțet pe burtă și la vreo 10 minute am lăsat-o baltă: la spital cu mine.
Că să urmez același traseu, am ajuns la Floreasca unde nu mai aveau teste de gripă. Mi-au zis că au cameră de gardă la Matei Balș așa că am fugit repede într-acolo. Eram împreună cu Rebeca și Emeel.
Intru la Matei Balș, îmi iau ei temperatura (scăzuse la 38.9). Mă întreabă dacă vreau să mă internez sau să fac radiografia și să mă trimită acasă cu medicamente. Tough choice: Eu urăsc spitalele și leșin la ace de seringă.
Fac radiografia, dar diagnosticul a fost dat înainte de finalizare. Pneumonie in..dasfs.a.adf. Scris de doctor.
Medicamente:
- paracetamol, 3 capsule pe zi
- algocalmin, 1 fiolă la nevoie, de MAXIM 2 ori pe zi (pentru scăderea temperaturii)
- diclofenac 1 dj de două ori pe zi, după masă. (pentru dureri, deși încă nu am. Farmacista a recomandat să nu-l iau, se pare că e un distrugător de stomace)
- Ranitidină, 1 capsulă de două ori pe zi (pansament pentru stomac)
- Tavanic, 500mg, o pilulă pe zi (antibiotic)
- Paxeladin (pentru tuse, de 3 ori pe zi)
Simțiri:
- n-am pofta de mâncare
- când îmi scade temperatura (trăiască periculosul algocalmin), încep să tușesc și să simt o mică durere de cap. Când am temperatură, nu se simte nimic.
- nu am chef să deschid calculatorul (are și efecte pozitive, vedeți?)
Chestii interesante
- Dacă ai orice fel de simptom și ai intrat în contact cu bolnav de gripă (orice fel de gripă), ești considerat automat bolnav de gripă. Ai de ales între izolare la domiciliu și internare.
- Nu se fac teste de gripă decât in cazuri excepționale.
- Dacă ai alte boli, te testează la sânge (EKG, sânge, ascultat la toate) ca să se asigure că ai putea să reziști medicamentelor și să nu te ucidă gripa (apropo de asta, se pare că orice tip de gripă poate să ucidă). Pe mine nici nu m-au băgat prea mult în seamă, pe Emeel l-au ținut vreo 3-4 ore pentru că a avut în trecut astm bronșic.
- Se răspândește foarte repede (fie că am luat ceva de la Matei Balș când am așteptat pe 26, fie că am luat în cele 20 de minute petrecute în mașină, gripa asta se ia repede)
- Nu mi-au dat Tamiflu. Cred că din cauză că nu am decât temperatură și nu reprezint factor de risc.
Sfaturi
- vitaminizați-vă
- faceți sport
- evitați gripa
- cei care vă rugați, rugați-vă și pentru mine și cei din jurul meu
Off-topic : DN1 e plin de gropi după dezgheț.
Cei de la Matei Balș credeau că a venit un bețivan la spital. Miroseam tot a oțet
