E un an trist
Chiar de ar fi greu sa o recunoastem, noi, romanii, n-am simtit criza in adevaratul sens al cuvantului. In afara faptului ca nu au crescut veniturile, pana acum n-a fost o criza care sa ne striveasca. De-abia acum o sa inceapa furtul telefoanelor de pe strada.
Incercand sa-mi aduc aminte de entuziasmul cu care am sustinut Alianta DA in 2004 am cautat pe Youtube clipurile de campanie:
Basescu era tanar. Oamenii din spoturile electorale erau fericiti si sperau in mai bine. Calitatea clipurilor era buna sau foarte buna.
Nu salutam toate astea… dar salutam scaparea de vechea garda. Votam pentru schimbare, pentru deschidere la minte, pentru o presa care nu avea nevoie de cartele ca sa intre in parlament sau alte instituii publice.
Avea sarm, avea pentru ce lupta. Cinci ani de sistem l-au terminat. Pe vremea respectiva am luptat pentru Basescu, l-am sustinut si am incercat sa conving PSD-isti sa voteze cu el. N-am gresit, asta e sigur. Era momentul potrivit pentru Basescu. Inca 4 ani cu Adrian Nastase ar fi fost tragici. Cineva spunea ca s-ar fi ajuns sa platim ca sa trecem strada (cand spun asta ma gandesc in special la antreprenorii mai mici sau mai mari).
Pentru cei ce mai vor un clip: http://www.youtube.com/watch?v=pEaokhGLFxc&feature=related (Jocul, Asa DA Presedinte)
Un lucru mi-l amintesc foarte bine: in 2004, dupa ce a castigat alegerile, Traian Basescu a declarat ca este o a doua sansa pe care romanii au acordat-o scaparii de PSD. Dupa perioada 1996-2000, in 2004 ar fi trebuit sa se rescrie istoria. Caracatica puternica si bine antrenata a PSD-ului incepea sa se darame. Intaresc: Traian Basescu a spus ca e o sansa pe care romanii nu o vor regreta si pe care ei, castigatorii politici, nu o vor rata. Da’ de unde. Tot ce-a fost atunci s-a dus.
Revin la anul trist. Profesorul, pensionarul, asistenta medicala, copilita in uniforma.. toti salutau programul aliantei DA pentru o viata decenta. La Universitate rasunau “Morometii” cu Romania – Trezeste-te!
Problema si subiectul demersului meu: clipul oamenilor zambitori nu isi are loc in Romania anului 2009. Din motive necunscute, acum nu traim bine, ci traim trist. Presati, apasati, terminati.
Ăsta-s eu. A nu fi confundat…

.. cu senatorul, cu tipul de la Cațavencu sau cu alți 7.000 de oameni cu acelasi numeArticole recente
- Băsescu și Iliescu zvârcolindu-se
- Mulțumesc!
- Consilieri ai lui Băsescu
- Raed Arafat i-a învins pe Ponta și Antonescu
- Am început să scriu pe ropoliti.ca
- Partea tristă a poveștii românești
- Tramvaiul să frâneze
- Donez 10 euro pentru politică
- Respect pentru Biserica Greco Catolică și Virgil Bercea
- Nu-mi place să fiu părăsit în mod nenatural
- Recomandare de film: Evita (1996)
- Băsescu, Olanda și noi, oamenii de rând
- Diacritice din titlu: ă î ş ţ â
- Zoso ia locul Academiei Caţavencu, iar lumea se schimbă
- Interviu la Avira Soft




