Sep 23 / Radu Alexandru

Basescu, presedintia si legalizarea prostitutiei. De ce?

Nu reusesc sa inteleg de ce. Stiu ca Basescu e un tip inteligent si se pricepe sa cerceteze bazine electorale. Dar romanii intotdeauna au fost, ca si popor, impotriva prostitutiei ca fenomen social. De ce ar risca acum, spre sfarsit de mandat, sa “loveasca” in bazele unui popor care e recunoscut ca fiind crestin?

In 2004 nu il cunostea toata lumea si a incercat sa fie “cool” cu legalizarea homosexualitatii. Era un personaj atipic, total pregatit sa castige din fiecare vorba. Si a castigat admiratia multora prin stilul nonconformist. Dar acum de ce?

Am inteles de ce s-a ratoit acum cateva saptamani la judecatori. Nu pentru ca ar fi crezut in ceea ce zice, ci pentru ca sunt doar vreo 3000 de judecatori in tara asta. Si vreo cateva milioane de oameni care ii urasc pe judecatori. Atunci, de ce sa nu te lupti in public cu ei, cand multi vor lauda atacul presedintelui indreptat catre “mafia judecatoreasca”, “hotii care nu le-au facut dreptate”? Aristotel spunea ca democratia e cel mai parsiv sistem politic. Judecand dupa deciziile pe care trebuie sa le ia oamenii politici, inteleg la ce se referea renumitul parinte al politicii.

Sa revin: de ce ar scoate Basescu, cu 2 luni inainte de finalul mandatului, aceasta propunere riscanta? De ce a incercat EBA la europarlamentare sa promoveze aceeasi idee?

Trebuie sa ma gandesc inainte de a-mi pronunta opinia. Cei care cauta servicii de acest gen vor continua sa le caute si isi vor asuma riscurile. Cu exceptia bolilor venerice, fenomenul nu e decat unul impotriva moralitatii si al religiei. Nu produce victime (deci nu se inscrie in aceeasi categorie cu furturile, atacurile fizice, crimele, camataria si multe altele). Teoretic, legalizarea ar duce la o filtrare a pestilor, ar salva viata catorva fete asuprite si ar micsora problematica bolilor venerice. Dar a incuraja un astfel de fenomen, prin legalizare, ar duce la o educare non-naturala a copiilor si a poporului in general. Sa nu fiu inteles: sunt impotriva prostitutiei ca si fapt, dar cand vine vorba de ea ca si fenomen social cred ca totul trebuie gandit in functie de cifre. Probabil o sa revin asupra subiectului. Dar momentan ma intereseaza de ce ar vrea s-o legalizeze Basescu alaturi de drogurile usoare.

Leave a Comment